cod important pentru relatia cu o femeie
April 9th, 2009campion sau spectator?
April 9th, 2009in ultimul timp tot am o senzatie ca, in loc sa fiu campionul care visam sa fiu, nu sunt decat un spectator, unul care doar se uita si da cu gura si se pricepe de pe margine. E trist cum nu ne dam seama cat de subtire e limita dintre a fi Marele Campion sau Marele Spectator!
Ne dam cu parerea despre orice, ii comentam pe cei cu bani si cu realizari, ii barfim, ii invidiem, citim prin presa si prin bloguri despre ei, ii contemplam, dar nu ne dam seama cat de usor e sa fim in locul lor. Si in loc sa facem CEVA, sa facem acel pas atat de mic, propunem sa stam pe loc si sa nu facem nimic in afara de a comenta.
Pacat…
(Sper totusi ca sunt pe drumul cel bun… Desi e al naibii de greu sa ridic piciorul pentru acel mic dar important pas…)
Ma uit in jur si vad multi spectatori, inclusiv printre cei apropiati si dragi… ![]()
Tu, cititorule, daca inca nu esti campion, gandeste-te de ce. Intreaba-te care e pasul tau… Daca esti campion, multe felicitari! Sa nu faci pasul inapoi!
cand vezi o idee buna
April 9th, 2009care te poate ajuta si pe tine, foloseste-o! E pacat sa o pierzi.
Ideea acestui sfarsit de saptamana pentru mine? Token-ul! Mi-am permis sa iau primul token.
oare o sa scriu?
April 9th, 2009unul din visele mele cele mai mari (pe langa cel declarat in facultate de a deveni cel mai mare specialist de _nu_se_spune_ din lume din generatia mea) este sa scriu. Romane, nuvele, povesti, orice… Sa scriu.. Stau si ma intreb daca voi mai ajunge vreodata sa scriu.. Dupa cum se intampla lucrurile, dupa cum sunt relatiile mele… In nici un caz. Par mai mult un spectator sau un jucator ratat de divizia judeteana. In nici un caz campion…
am decis sa nu mai cumpar carti
April 9th, 2009nu pentru ca nu vreau sa le cumpar sau ca le prefer de pe net. Nu. Chiar imi place sa simt placerea foilor unei carti reale.. Nu, nu mai cumpar carti pentru ca nu le citesc. Si pana nu citesc tot ce am de citit, nu mai cumpar… Pentru ca e pacat, le strang pe toate in biblioteca si nimic.. Le mai sterg din cand in cand de praf, le mai mut dintr-un raft in altul, dar atat…
valabil pentru mai multi, din pacate
April 9th, 2009o povestioara…
Lasa-i sa te sinucida!
Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat…Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana… Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de
munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri… Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta.Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? “Pachet salarial atragator”, “lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”,
“mediu creativ”, “posibilitatea unei cariere stralucitoare”? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate… Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii
bune, de multinationala… Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala… Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, “flexibil”? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce,
atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e… Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un
salariu confidential… Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi…
Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic. Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi?
Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!?) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii
un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras?
Beton.
Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care
chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire?
Stii ca fu*i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si
doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu rabdarea trece marea” si “Graba strica treaba”, sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine
ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: – Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde: – Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: “Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul”.Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit.
Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.
cateva
April 9th, 2009m-am saturat de certuri, de contradictii.
m-am saturat sa fie tot political correct
m-am saturat sa ma ascund dar totusi nici nu vreau sa fiu vazut
ma bucur ca a venit soarele si sper, implicit, primavara
nu-mi place ca, desi am scapat de stresul statisticilor, totusi ma mai intreb din cand in cand cati ma citesc acum, desi declar clar ca scriu doar pentru mine
ma enevreaza in continuare nesimtirea si prostia, oricat as vrea sa nu fie asa.
ma bucura iubirea cand o vad in jur…
ma bucur ca wordpress are optiunea de private post si ca nu am sters cele 2 posturi pe care le-am scris acum ceva timp, pentru ca sunt frumoase. dar parca sunt totusi prea personale…
gata, cam atat. oricum nu ma citeste nimeni, doar scriu pentru mine, nu?
Ma cheama Be si cred in reincarnare
October 13th, 2008Dupa ce toti cainii s-au asezat in cosuletele lor, m-am uitat catre mopsul cu privire fioaroasa care era seful grupului nostru si am latrat brusc: “Ma cheama Be si cred in reincarnare”. Toti ceilalti au inceput sa bata cu labuletele de marginea cosului si sa latre in cor. Abia asteptau sa le povestesc mai mult din pataniile mele, desi “mopsul” incerca sa ma calmeze si sa ma faca nu mai visez, asa cum era convins ca o faceam.
Sincer, cand am incercat sa fac sesiunea de regresie prin hipnoza cu Piticu, mi-a fost frica sa merg mai departe de 2 generatii. Nu de alta dar si asa nu stiu ce a fost in capul meu cand m-am dat pe laba lui. Numai cand ma gandesc la filmul in care unu’ din astia ca Piticu il hipnotiza pe un fraier ca mine si a murit inainte de pocni din degete si astfel fraierul sa-si revina, mi se face parul gaina.
Gata, am latarat destul se pare, pentru ca a venit randul ogaritei cu cracii lungi si abdomen de invidiat sa ne povesteasca despre viciul ei de a manca si apoi de a-si provoca voma. Offff, bulimica fata asta. Pacat de ea, ca parea chiar interesanta, as fi iesit cu ea la un os in oras, la pubela din centru. Dar asta e, nu intotdeauna primeste ce-ti doresti.
Acesta e o tentativa de poveste a unui husky pe nume Be care decide sa inteleaga de unde atasamentul lui atat de mare pentru actualul stapan. In mod normal ar trebui sa fie vreo 3-4 posturi pe saptamana, dar sa vedem daca iese asa…
Sunt sef si ma doare-n cur de tine
September 11th, 2008Nu, nu sunt sef. Sau daca as fi nu as zice asa. Insa exista unii care ajung, printr-o intamplare fericita pentru ei si nefericita pentru altii, sefi. Nu conteaza ce stiu, ce nu stiu, nu conteaza ca nu au calitati de lideri, nu conteaza ca nu stiu sa-si apropie o echipa. Conteaza ca sunt sefi.
Bai, e frig aici sau mi-e frig mie?
E frig.
Ok, opresc aerul.
La 2 minute, vine el, seful.
Eu: bai, tot e frig
El se ridica maiestuos si deschide aerul conditionat
Eu zic; ce faci, man? abia l-am inchis, e frig
El: daca mie mi-e cald, il deschid. La mine trebuie sa fie frig.
Eu: Da, dar ajunge si la noi, restul
El: Nu-ti convine, ia-ti un pulover
Eu: Poftim??
El: Da. Vezi ca deja te intinzi.
Discutia a continuat. Ce sa mai zici? Ai ce? Nu, el e sef si-l doare-n cur de ceilalti.
Nu stim sa fim atenti
September 2nd, 2008Nu stiu cat de mult e adevarat titlu’. Adica nu stiu daca e vorba de stiut sau e vorba de vrut.
Sau poate suntem prea grabiti si prea atenti la noi incat pierdem din atentie ce e in jur. Nu mai vorbesc de natura, nu mai vorbesc despre ascultatul naturii… Vorbesc despre lucruri care ne inconjoara zilnic, la birou, acasa…
Cunosc o asistenta de director. De cateva saptamani pune la cateva zile o floare pe masa de primire a vizitatorilor intr-un suport de la ikea transparent. Am spus si detaliul asta ca sa-ntelegeti ca, fiind transparent, masa fiind mai bej si fiind o floare acolo, trebuie sa o vezi…
Dupa vreo 3 saptamani, azi, in sfarsit, un vizitator a vazut floarea si a remarcat frumusetea ei. Sefu’ a ridicat mirat ochii si a vazut si el floarea si a intrebat-o daca ea a luat-o. Da, de 3 saptamani iti aducea flori la birou, ca sa aiba vizitatorii o imagine frumoasa, mah….
In sfarsit a vazut cineva ca e o floare in camera si ca floarea asta o infrumuseteaza… Asa mi-a zis ea si era foarte incantata de momentul asta.
Suntem asa de prinsi in munca si in gandurile noastre incat nu stim sa ne uitam in jurul nostru. Nu stim, nu mai stim sau nu vrem. E mai simplu sa vezi un power point cu niste flori primite ca spam decat sa vezi ce e in jur…
Din cand in cand colegele mai primesc cate o floare. Dar, luate cu munca, uita sa mai fie atente si uita sa se mai uite la flori. Si florile stau si se usuca drept la nasul lor. Si nu-si dau seama decat dupa 2-3 zile…
Chiar asa de ocupati suntem?
