Banu. Bogdan Banu

Se spune ca “semeni cu cine te aduni” (su ceva in genul asta). Se pare ca, dupa ce stai mai mult langa o persoana (nu neaparat intr-o relatie personala) incepi sa semeni cu ea. Nu fizic, desi exista si cazul asta. Incepi sa copiezi, fara sa vrei, replici, reactii, cuvinte, gesturi.

Poti sa iei partea buna, din dragoste pentru persoana respectiva dar si pentru ca acele cuvinte, reactii, gesturi, se apropie foarte mult de ceea ce crezi si simti tu.

Insa poti sa-ti lasi caracterul sa ia cele mai proaste gesturi si expresii de la cel de langa tine. Poate ca nesimtirea iese la suprafata atunci cand stai langa un nesimtit, pentru ca vezi ca se poate. Si atunci renunti la bunul tau simt si devii nesimtit.

Sunt putini cei care reusesc sa ramana neschimbati, pentru ca, daca nu-ti place omul respectiv, in mod normal nu poti ramane langa el, nu-i poti accepta meschinariile, urateniile. Si ii spui.

Sau te ei dupa el, ajungand sa nu mai fii doar fals, imitandu-l, ci chiar sa ajungi sa te porti si sa vorbesti la fel ca el, indiferent de cum faceai inainte.

Si mi-am mai dat seama ca, daca nu stii cum merge bine procesul intr-o afacere, in loc sa recunosti ca nu stii, ajungi sa te porti ca un nesimtit, tocmai ca ascunzi aceasta lipsa. Bine, unii fac asta.

Si e trist cand cineva te dezamageste, mai ales daca ii dadusei multa incredere si sustinere…

P.S. Ideea e ca trebuie sa ai mare grija pe cine iti iei model. Pentru ca nu inseamna ca daca unul are un aparent succes fiind nesimtit inseamna ca asa e si bine…

Nu stiu cat de mult e adevarat titlu’. Adica nu stiu daca e vorba de stiut sau e vorba de vrut.

Sau poate suntem prea grabiti si prea atenti la noi incat pierdem din atentie ce e in jur. Nu mai vorbesc de natura, nu mai vorbesc despre ascultatul naturii… Vorbesc despre lucruri care ne inconjoara zilnic, la birou, acasa…

Cunosc o asistenta de director. De cateva saptamani pune la cateva zile o floare pe masa de primire a vizitatorilor intr-un suport de la ikea transparent. Am spus si detaliul asta ca sa-ntelegeti ca, fiind transparent, masa fiind mai bej si fiind o floare acolo, trebuie sa o vezi…

Dupa vreo 3 saptamani, azi, in sfarsit, un vizitator a vazut floarea si a remarcat frumusetea ei. Sefu’ a ridicat mirat ochii si a vazut si el floarea si a intrebat-o daca ea a luat-o. Da, de 3 saptamani iti aducea flori la birou, ca sa aiba vizitatorii o imagine frumoasa, mah….

In sfarsit a vazut cineva ca e o floare in camera si ca floarea asta o infrumuseteaza… Asa mi-a zis ea si era foarte incantata de momentul asta.

Suntem asa de prinsi in munca si in gandurile noastre incat nu stim sa ne uitam in jurul nostru. Nu stim, nu mai stim sau nu vrem. E mai simplu sa vezi un power point cu niste flori primite ca spam decat sa vezi ce e in jur…

Din cand in cand colegele mai primesc cate o floare. Dar, luate cu munca, uita sa mai fie atente si uita sa se mai uite la flori. Si florile stau si se usuca drept la nasul lor. Si nu-si dau seama decat dupa 2-3 zile…

Chiar asa de ocupati suntem?

Nu e prima data cand aud povestile de genul acesteia. De data asta e vorba de Orange. Acum mai mult de un an a fost cazul Ralucai Stroescu, de care multi au uitat.

Nu as fi deschis subiectul daca nu as fi citit comentariul lui Designeru si mai ales reactiile care au urmat la acest comentariu:

Atata timp cat exista oameni care nu se stiu opri singuri din munca… nu are rost sa se planga nimeni. Orange ia oferit persoanei de mai sus un job… ea l-a acceptat. Eu cred ca e numai si numai vina ei ca s-a chinuit asa mult. Mi se pare normal ca Orange-ul sa o concedieze in momentul in care nu produce mai mult decat consuma. As face exact la fel cu oricare din angajatii mei. Nu suntem o familie, nu facem acte de caritate. E doar business.

In urma experientei mele si a unor apropiati, mi-am dat seama ca-mi doresc sa muncesc si sa castig bani cat sa ma simt bine, nu sa muncesc ca sa castig bani multi cu care sa-mi platesc operatiile si doctorii care-mi vor vindeca sau vor incerca sa-mi vindece bolile la batranete.

Sunt convins ca Dana putea sa se retraga mai repede din Orange, nu sa fie data afara si sa aiba problemele de sanatate pe care le are. Insa banii si posibil si frica de a face un pas mai departe (ce-i drept, dupa o perioada in care lucrezi in aceeasi firma - unde mai si castigi bani - e greu sa te decizi sa pleci).

Oameni buni, mai lasati munca pana la ore tarzii sau cu stres peste masura. Nu va ridica nimeni statuie! Iar daca o faceti, faceti-o pentru perioade scurte si nu picati in capcana de a crede ca sunteti importanti. Nu sunteti si nu veti fi.

Asa cum mi-a zis mie cineva cu cativa ani in urma, nimeni nu e de neinlocuit! Pentru unii se gasesc un pic mai greu inlocuitori, dar nimeni nu e de neinlocuit

am dormit fara iubita mea, dupa mult timp. si m-am cam chinuit eu sa dorm fara ea. Insa a meritat visul de dimineata. Veneam de undeva cu avionul si eram cu niste olandezi langa mine (o tipa si doi tipi). Eu se pare ca stiam olandeza (pentru ca intelegeam ce ziceau cei trei), asa ca nu mi-a fost greu sa inteleg cand ea le-a zis baietilor: “bai, eu ma dau la asta, ca-mi place. oare o zice ceva?”. Dupa ce cei doi au incurajat-o sa incerce, ea si-a pus capul pe umarul meu si a zis intr-o combinatie de olandeza-engleza ca vrea sa se sprijine de mine si ca i-ar placea sa ma cunoasca mai bine. Apoi m-a intrebat daca inteleg. Am dat din mana ca “asa si asa, putin”. Mi-a zis ca nu vorbeste engleza, iar eu i-am spus ca “imi pare rau, dar am o iubita care ma asteapta la aterizare si pe care o iubesc mult de tot”. S-a uitat la mine, iar privirea ei exprima ceva de genul “mi-ar place sa am si eu norocul ei”.

M-am dat jos din avion si ea ma astepta pe pista. M-am dus spre ea, am luat-o in brate si am inceput sa ne invartim asa cum ne invartim de fiecare data in ringul de dans…

Mi-ar place sa avem iubirea pe care o avem pentru cat mai mult timp. Si apoi sa avem intelepciunea de a pastra tot ce e frumos in viata noastra…

Da, a fost o foarte frumoasa declaratie de dragoste din partea subconstientului meu pentru ea…

LE: intr-adevar, cred ca stirile de la tv nu fac bine, ieri au fost mai multe stiri cu avioane si se pare ca si altii au visat avioane. Macar la mine nu s-au prabusit…

sa fiu considerat un haifavist mutat pe blog. Nu ca as sti foarte clar ce e aia hi5, cum am tot vazut ca se scrie. Desi varsta m-ar fi trimis macar sa vad cum arata. Ma refer la articolul scris de ZuZu, Bloggeri ce ma lasa rece.

Stau si ma intreb cati din cei care citesc blogul ma cred atat de disperat dupa trafic asa cum arat. Ma intreb cati ma cred si pe mine un d’ala de-si deschide blog doar ca a auzit ca asa e la moda, ca pot face bani, etc.

“Pentru că indivizii ăştia, după ce au analizat situaţia şi au măsurat din ochi cât de frecvent e s-a-ul comparativ cu sa-ul sau ia-ul şi i-a-ul în textele de pe internet s-au apucat, ca next step după site-uri pe piczo sau profile pe hi5, de făcut bloguri. Că aşa au văzut ei că e cul acum, că toată lumea are, că poţi să faci bani şi a, da, că e cul.”
(…)
Problema e însă că noii veniţi în blogosferă îşi doresc în marea lor majoritate să intre în gaşca mare şi faimoasă a bloggerilor, atraşi de mirajul fanilor, banilor şi anilor (pentru rimă, deh) fără ca măcar să înţeleagă faptul că marii bloggeri de acum (sau cel puţin câţiva dintre ei) au fost înainte de toate oameni cu blog, care au ajuns unde au ajuns tocmai fiindcă şi-au dat seama la timp ce le place

Asta zice Kidha intr-un post care mi-a placut mult.

Eu totusi ma vad om cu blog, asa cum il descrie Kidha. Si sper din tot sufletul sa nu ma schimb. Pentru ca am vazut oameni in jurul meu cum s-au schimbat. Si nu e bine…

Pentru oamenii cu blog a scrie înseamna a da formă unei pasiuni, oricât de aiurea ar fi fost ea, oricât de nişată sau vastă ar fi fost, fără însă a simţi nevoia de publicitate, monetizare sau faimă. Oameni cu blog au rămas involuaţii, boemii şi idealiştii care vedeau în blogărit asemănări cu literatura sau cu jurnalul personal, inadaptaţii care n-au vrut să se lase pradă sentimentului de putere pe care doar un anumit număr de vizitatori ţi-l poate da şi care au ales să rămână în umbră chiar dacă lumina nu era decât la un link distanţă.

“Bufnitele nu sunt ceea ce par a fi” - asta era o replica din serialul Twin Peaks. Din pacate suntem intr-o graba/fuga atat de mare incat nu ne mai oprim sa analizam si sa ne gandim daca omul respectiv chiar e asa cum il vedem noi sau e doar o imagine. Fraza asta nu are nici o legatura cu cei doi la care faceam referire mai sus, ci la unii care se trezesc sa comenteze sau sa analizeze cuvintele altora…

Stiu ca pare ciudat, dar asta e adevarul si il stiu mult. Cu dusmanii stii mereu cum si unde stai. Stii la ce sa te astepti, stii cum vor sa te atace. Cu prietenii sau cu familia e mai greu. Te lovesc exact cand nu te astepti. Si te lovesc rau si dur. Si prin suprindere. E incredibil cat de rau pot sa-ti faca apropiatii. Mai ales ca nu te astepti ca ei sa reactioneze asa.

Pe bune, stiu ca pare aiurea, dar… ca sa fii sigur, ai grija la prieteni. Pentru ca adevaratii prieteni iti sunt dusmanii!